P******* M* M****
InculpatP******* A****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** "************* O***** B*** M***
Parte civilăS******* V**** D* S**
Parte civilăS******** J******* D* A********
Parte civilăAdmite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale 283 din 13.05.2011 a Tribunalului Maramureş pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului. Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P M, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prev de art 20 Cod penal rap la art 175 alin 1 lit a,c şi i, art 176 alin 1 lit e Cod penal de la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a, b Cod penal, la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit a, b Cod penal. Menţine starea de arest şi deduce din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive începând cu data de 18 iunie 2010 la zi. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Respinge ca nefondat apelul inculpatului PM, împotriva aceleiaşi sentinţe Respinge cererea inculpatului PM de restituire a unui telefon mobil marca Nokia 1200. În baza art.189 Cod procedură penală stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av Paşcalău Diana Gabriela, ce se va achita din FMJ. Obligă inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 septembrie 2011.
AP : 26.09.2011
amânarea cauzei în vederea efectuării referatului de evaluare psiho socială menţine starea de arest a inculpatului
Incheiere de sedinta din 17.08.2011Cauza s-a amânat faţă de necomunicarea completării la expertiză şi faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 03.08.2011baza art.160/b rap.la art.300/2 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatului P M Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2011 .