S***** D****
ReclamantS***** D******
ReclamantI***** V***** I***
PârâtI***** N****
PârâtAdmite excepţia conexităţii, invocată de reclamanţi. Conexează dosarul nr.4303/254/2011 la dosarul cu care instanţa a fost mai întâi învestită, respectiv la dosarul nr. 2176/254/2011, în care părţile vor avea calitate procesuală dublă, respectiv reclamanţii-pârâţi Iancău Victor Ioan şi Iancău Namie şi pârâţii-reclamanţi S***** D**** şi S***** D******.
Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de reclamanţi, prin apărător şi apreciind că este întemeiată faţă de motivul invocat, Având în vedere precizările formulate de reclamanţi, prin reprezentantul convenţional referitoare la existenţa pe rolul instanţei a dosarului civil nr.2176/254/2011, În vederea efectuării verificărilor privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.164 Cod pr.civilă care reglementează instituţia conexării, Având în vedere dispoziţiile art.153 al.1 Cod pr.civilă privind termenul în cunoştinţă, D I S P U N E Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamanţi, prin reprezentantul convenţional. Stabileşte termen de judecată la data de 07.02.2012 la completul C5.