T***** A* G*****
CercetatÎn baza art.103 alin.5 şi 6 din Legea nr.302/2004 republicată, Ia act de consimţământul persoanei solicitate TALPOS GYORGY, născut la data de 24 septembrie 1973 în Timişoara, judeţul Timiş, fiul lui Adalbert şi Rozalia, CNP *********2858, domiciliat în Săcuieni, str.Dealul Nou nr.19, judeţul Bihor, CI seria XH nr.712159 eliberat la data de 22.11.2010 de SPCLEP Săcuieni, privind predarea sa către autorităţile judiciare maghiare, în baza mandatului european de arestare nr. 59.Bny.366/2011/2 emis de Judecătoria oraşului Debrecen la data de 28 iunie 2011 în dosarul nr. 59.Bny.366/2011/2. Constată că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii. În baza art.97 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicată, condiţionează predarea persoanei solicitate Talpos Gyorgy , cetăţean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autorităţile judiciare maghiare vor pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de aceasta, cetăţeanul român să fie transferat în România în vederea executării pedepsei. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din 1 august 2011, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 2202/II.5/2011, începând cu ora 12,00. Constată că, prin încheierea penală nr.35/PI din 2 august 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art.103 alin.2 şi 11 din Legea nr.302/2004 republicată s-a dispus luarea faţă de persoana solicitată Talpos Gyorgy a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Săcuieni pe o durată de 5 zile, respectiv din 2 august 2011 până în 6 august 2011. În baza dispoziţiilor articolului 103 aliniatul 11 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate Talpos Gyorgy pe o durată de 29 zile, în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, sens în care conform prevederilor articolului 103 aliniatul 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, va emite mandat de arestare, ce va fi pus în executare, potrivit dispoziţiilor articolului 107 aliniatul 1 din Legea nr. 302/2004 republicată. Conform prevederilor art.152 Cod procedură penală, administraţia locului de deţinere va primi şi reţine persoana solicitată la Arestul I.P.J. Bihor, pe o durată de 29 zile, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare maghiare. Conform art.111 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicată, fixează termen pentru predare în 10 zile către autorităţile judiciare maghiare. Onorariul pentru avocat din oficiu Dimenyi Beatrice , conform delegaţiei nr. 4218/02.08.2011 emisă de Baroul de Avocaţi Bihor, în sumă de 320 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 16 august 2011.
în vederea traducerii mandatului european de arestare
faţă de lipsa mandatului european de arestare
În baza art.103 alin.2 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată cu Legea nr. 222/2008, dispune luarea faţă de persoana solicitată TALPOŞ GYORGY, fiul lui Adalbert şi Rozalia, născut la data de 24.09.1973 în Timişoara, judeţul Timişoara, domiciliat în Săcuieni, str.Dealul Nou nr.19, judeţul Bihor, C.I. seria XH nr.712159 eliberată de SPCLEP Săcuieni la data de 22.11.2010, CNP 173092405858, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea Săcuieni, pe o durată de 5 zile, respectiv din 02 august 2011 până în 06 august 2011. În baza art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, atrage atenţia persoanei solicitate că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea are următoarele obligaţii : - să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de asistenţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art.145 alin.2/2 Cod procedură penală, atrage atenţia persoanei solicitate că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor impuse, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. In baza art. 145 aliniat 2 Cod procedură penală, un exemplar al prezentei hotărâri se va comunica I.P.J. Bihor - Oradea, Jandarmeriei Săcuieni, Poliţiei Comunitare Săcuieni, Serviciului Public Comunitar de emitere şi eliberare a paşapoartelor simple româneşti Oradea, Poliţiei de Frontieră Română, în vederea asigurării respectării obligaţiilor ce-i revin persoanei solicitate, urmând ca organele în drept să refuze eliberarea paşaportului sau să ridice provizoriu paşaportul pe durata măsurii. Constată că persoana solicitată a fost reţinută timp de 24 de ore, începând cu data de 01 august 2011, ora 12,00. Pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoţit de traducere în limba română, conform art. 90 alin. 2 din Legea nr.302/2004, instanţa amână judecarea cauzei şi fixează termen la 05 august 2011, cam.65, ora 09,00, pentru când persoana solicitată Talpoş Gyorgy are termen în cunoştinţă. Se va solicita cazierul judiciar al persoanei solicitate către Inspectoratul Judeţean de Poliţie al judeţului Bihor. Se va emite adresă către parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare tradus în limba română.