P****** O**** I**** Î* C******* D* L********* J******* A* S* E***** P**** S**
ReclamantP***** C*****
PârâtAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar P.O.IPURL al debitoarei S.C. E.P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta P.C. Obligă pârâta să plătească întregul pasiv al debitoarei S.C. E.P.S.R.L., în sumă de 4360 lei.
Încuviinţează cererea în probaţiune formulată de către reprezentanta lichidatorului judiciar, privind interogatoriul pârâtei. Pune în vedere reprezentantei lichidatorului judiciar să mai depună încă un exemplar din raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC ENERGI PLAST SRL, pentru a putea fi comunicat şi pârâtei. Stabileşte termen pentru soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii pentru data de 24 februarie 2012, sala 249, ora 8, pentru când lichidatorul judiciar are termen în cunoştinţă; se va repeta procedura de citare cu pârâta, atât potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă cât şi prin publicarea citaţie în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţiunea „la interogatoriu”, comunicându-i-se şi un exemplar din raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC ENERGI PLAST SRL, după depunerea acestuia de către reprezentanta lichidatorului judiciar.
s-a acordat un nou termen pentru depunerea unei precizări a cererii de antrenare a răspunderii