M********* F********* P****** B******** Î* N*** P***** Ş* Î* C******* D* R*********** A S******* R****
Recurent PârâtD*** B***********
Recurent PârâtS* C******* S* O*****
Recurent ReclamantA********** P***** V************ A******** S******* B********
Intimat PârâtRESPINGE cererea privind îndreptarea erorii materiale formulată de MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, str. Dimitrie Cantemir nr.2B, jud. Bihor în contradictoriu cu S* C******* S* O*****, str.Arieşului, nr.10, jud. Bihor, privind decizia civilă nr. 1624/R din 21 iunie 2011 pronunţată în dosar nr.4330/111/2010 al Curţii de Apel Oradea.
În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 14 iunie 2011, cam. 39.În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 21 iunie 2011, cam. 39. Rejudecând după casare, admite apelul reclamantei şi schimbă în parte sentinţa civilă nr. 3984/08.04.2010 a Judecătoriei Oradea în sensul că: Admite acţiunea formulată de S* C******* S* O***** împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi AVAS pe care îi obligă la plata sumei de 135.270 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei. Respinge apelul formulat de Ministerul Finanţelor Publice. Cu cheltuieli de judecată.
În vederea comunicării precizărilor depuse la dosar de recurenta reclamantă cu intimaţii pârâţi,
Admite ca fondate recursurile. Casează decizia cu reţinere spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea şi fixează termen la 03 mai 2011, cam. 39, ora 9,oo.
Faţă de cererea reprezentantului recurentei reclamante, pentru a avea posibilitatea achitării taxelor judiciare de timbru.