F*** M**** - C* D********* A*** L* S***** "******** M**** D************* S* A***** A* C*************
Intimat ReclamantS* E** - P** C** S**
Recurent PârâtAdmite în parte acţiunea.Anulează decizia nr. 1/01.08.2011. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi obligă intimata să plătească acesteia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Constată că în perioada 06.01.2009-11-03-2009 între contestatoare şi intimată s-au desfăşurat raporturi juridice de muncă, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind aceleasi ca cele stabilite prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM Bacău la data de 30.03.2009 sub nr. C33646. Obligă intimata să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de contestatoare, în condiţiile legii, aferente perioadei 06.01.2009-11.03.2009. Constată că în perioada 01.09.2009-01.08.2011, contestatoarea a prestat activitate salarizată în beneficiul intimatei, având un program normal de lucru, de 8 ore zilnic.Obligă intimata să plătească constestatoarei diferenţa de drepturi salariale cuvenite acestui program precum şi să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de contestatoare, în condiţiile legii, corespunzător acestui program. Respinge ca nefondată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la efectuarea de menţiuni în carnetul de muncă. Admite în parte cererea privind daunele morale şi obligă intimata să plătească contestatoarei 4000 lei cu acest titlu. Obligă intimata să plătească contestatoarei 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pentru depunerea de concluzii scrise, amînă pronunţarea pentru 05.06.2012, ora 15.00.
Pentru ca reclamanta să depună precizări la acţiune cu privire la perioada pentru care se solicită plata contribuţiilor şi impozitelor şi pentru a specifica numărul orelor pentru care s-au plătit aceste contribuţii, acordă termen la 01.06.2012.
În vederea comunicării înscrisurilor, T:4 mai 2012
În baza art. 167 C.proc.civ, instanţa încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martori, apreciindu-le concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei. Pune in vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească in dovedirea acţiunii . Instanţa în baza art.. 187 mărgineşte numărul martorilor propuşi. de reclamant la doi martori care pot cunoaşte situaţii privitoare cu privire la toate capetele de cerere . Pune in vedere reclamantei prin apărător să depună lista cu martori in termen de 3 zile pentru a fi legali citaţi . Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23 martie 2012 , ora 09:00, C – 6 LM2 , pentru când părţile au TC .
termen la 09.03.2012 ora 9,00 C6LM2 pentru pregăt. apărare.