R* T********** C******
Recurent ReclamantS* C******* S** C******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. COREALIS S.A., invocată de pârâtă. Respinge acţiunea introdusă de reclamanta R.A. TERMOFICARE CRAIOVA în contradictoriu cu pârâta S.C. COREALIS S.A. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 05.12.2011, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2011.
depunere inscrisuri de catre parata
Repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 24.10.2011, ora 10.30, pentru când se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea ca, până la termenul fixat, să precizeze dacă există facturi emise de către aceasta în perioada anterioară celei din acţiune pentru pârâtă, dacă acestea au fost achitate de către pârâtă şi în caz afirmativ, să facă dovada achitării; pârâta, cu menţiunea ca, până la termenul fixat, să depună înscrisuri care să facă dovada existenţei unor centrale proprii – contract de furnizare cu S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. Craiova, contract de furnizare de gaze naturale, documentaţie separare de gaz, facturi emise de furnizorii menţionaţi în perioada din acţiune, chitanţe care să ateste plata. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2011.
Amână pronunţarea la data de 26.09.2011, având nevoie de timp pentru a delibera.
Repune cauza pe rol şi acordă termen la data de 19 septembrie 2011, ora 10,30, pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a comunica dacă pârâta SC COREALIS SA a avut puncte de lucru în perioada februarie 2008 – martie 2009, iar în caz afirmativ să indice la ce adrese figurau înregistrate respectivele puncte de lucru. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2011.
Amana pronuntarea la data de 27 iunie 2011, avand nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2011.
Termen pentru a se emite adresa catre ORC Dolj
Termen în vederea administrării probatoriului încuviinţat
Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă. Fixează termen de judecată la data de 09.05.2011, ora 10,30 pentru când se vor cita părţile în vederea discutării excepţiei prematurităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar reclamanta va fi citată şi cu menţiunea de a depune copie conformă cu originalul de pe confirmarea de primire de la fila 7 din dosarul cauzei, în care să fie vizibilă denumirea societăţii de pe ştampila aplicată la rubrica “confirm primirea”. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 04 aprilie 2011, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.03.2011.
Termen pentru a se lua cunoştiinţă de întâmpinare de către creditoare