L***** C*****
InculpatCondamnă pe inculpatul LC la o pedeapsă de 8(opt)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 R cu aplic.art. 320 ind.1 alin.7 c.p.p. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II lit.b şi c din c.p. pe durata prev.de art. 71 c.p. În baza art. 81 c.p.şi art. 71 alin.5 c.p.dispune suspendarea condiţionatăa executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit în baza art. 82 c.p. Conf.art. 359 c.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 83 c.p. privitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegaţia nr. 1317/08.09.2011 - dl.avocat Neagu Ionel ) în sumă de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi se va achita către SAJ tecuci. Obligă pe inculpat a plăti statului suma de 330 lei reprezentând cheltuieli judiciare , din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comuncare. Pronunţată azi, 31.10.,2011, în şedinţă publică.
Termen la 31.10.2011 pt.administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpat.
Termen la 17.10.2011 pt. lipsa de procedură cu inculpatul.