S******** S****
InculpatL******** M**** C*******
Parte vătămatăÎn baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c C.p. cu aplic. art. 3201 C.pr.pen., raportat la art. 74 lit. a C.p. cu aplicarea art. 76 lit. c C.p., condamnă pe inculpatul SUDIŢOAIA SANDU pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la 3(trei) ani închisoare. În baza art. 861 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 862 C.p., care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. În baza art. 863 alin. 1 C.p., obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: -să se prezinte la datele fixate la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. -să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; -să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 C.p., impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: -să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, în sensul de a participa la toate activităţile desfăşurate de Serviciul de Probaţiune în colaborare cu partenerii săi neguvernamentali. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 C.p. În baza art. 71 alin 5 C.p., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa pronunţată perioada reţinerii de la data de 09.08.2011. Admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată L******** M**** C*******. În baza art. 346 C.pr.pen. şi art. 14 C.pr.pen. rap. la art. 998-999 C.civ. obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 3.000 lei, despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu Chiriac Oana, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.03.2012.
Amanat fata de lipsa de procedura cu inculpatul.
Amanat pentru lipsa de procedura cu inculpatul.