P******* B*******
ReclamantI*** I*****
PârâtG*** E******
PârâtC****** J******** D* A******** L****** P*************
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta P******* B******* reprezentată prin primar Ion Răcăreanu, în contradictoriu cu pârâtele I*** I*****, G*** E******, şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Proprietăţii Dolj. Constată nulitatea titlului de proprietate TP nr. 2273/10.03.2005 emis pe numele Ivan M. Gheorghe privitor la suprafaţa de 1 ha situată în T79 P 31 şi dispune emiterea unui alt titlu de proprietate cu privire la această suprafaţă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 07.09.2011.
Acordă termen faţă de lipsa raportului de expertiză. PUne in vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariului de expertiză.
Acordă termen pentru administrarea probelor. Numeşte expert Ioana Ion şi dispune emiterea unei adrse către acesta.
Dispune emiterea unor adrese către OCPI Dolj şi Comisia locală Brădeşti. Menţine dispoziţiile incheierii anterioare.
Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a se depune la dosar actele care au stat la baza titlurilor de proprietate în care apare acelaşi teren. Dispune citarea pârâtelor să depună acte de stare civilă.