S*** S********** S* P*** L********* J*** M********* S**** Ş*****
Recurent PârâtN****** I***
Intimat ReclamantS*** S********** S*
Recurent PârâtRespins recursul.
Amână judecarea cauzei la 15.07.2011, pentru când se va cita recurenta – pârâtă prin lichidator Marcoviciu Sorin Ştefan, cu menţiunea „dacă îşi însuşeşte recursul formulat de către societatea debitoare SC Servagromec SA, având în vedere că faţă de această societate s-a deschis procedura simplificată de insolvenţă şi a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului social”. La termenul acordat urmează a se verifica dacă se mai impune obligativitatea timbrajului faţă de dispoziţiile art. 77 din Legea 85/2006, când instanţa va avea în vedere urmând a se pronunţa şi excepţia lipsei competenţei materiale invocată de recurentă prin motivele de recurs cu privire la instanţa competentă la fond.