P** E****
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 2 OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P** E**** la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost anulat. În baza art. 89 alin. 1 OUG 19/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fugă de la locul accidentului. În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 81 alin. 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 alin. 1 Cod penal stabileşte termenul de încercare de 3 ani şi 4 luni. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi a consecinţelor acestei nerespectări în cazul comiterii unei noi infracţiuni. În temeiul şi condiţiile art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest text, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal şi în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
Din lipsă de timp pentru deliberări, şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea pentru data de 15 martie 2012.
- încuviinţează cererile formulate de reprezentanta Ministerului Public şi apărătoarea din oficiu a inculpatului şi acordă un nou termen de judecată. - citarea inculpatului şi cu mandat de aducere şi executare efectivă, sub sancţiunea amendării în caz de neexecutare. - efectuarea de verificări pe portalul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi la Arestul IPJ pentru a se observa dacă inculpatul figurează sau nu încarcerat.