B**** G*******
Intimat Parte civilăP**** T****
Intimat Parte vătămatăD**** C*****
Intimat Parte vătămatăP*** G********
PetentS***** V***** B*****
Recurent InculpatAdmite cererea formulată de doamna avocat P*** G********, din cadrul Baroului Prahova. În baza art. 196 c.pr.pen., înlătură omisiunea vădită strecurată în dispozitivul deciziei penale nr. 451/07.04.2011, pronunţată în dosarul nr. 4406/200/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că dispune avansarea onorariului în cuantum de 300 lei, pentru apărătorul din oficiu al inculpatei Matei Dorina Camelia, avocat P*** G********, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.04.2011.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S***** V***** B*****, şi de partea vătămată Negru Marian, împotriva sentinţei penale nr. 40 din data de 12.01.2011, pronunţată de Judecătoria Buzău. Compută detenţia preventivă a inculpatului S***** V***** B***** de la 10.03.2010 la zi. Obligă recurenţii la cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează: - pe inculpatul S***** V***** B***** la 300 lei, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova; - pe partea vătămată Negru Marian la 100 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.04.2011
Acordă termen la 07.04.2011,sala 1, faţă de cererea pentru lipsă de apărare formulată de recurentul-inculpat.
În baza art.300/2 rap.la art.160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S***** V***** B***** şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 28 februarie 2011.