B***** I********* E******* J*********** F****** E****
PetentConstată perimată cererea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2012.
Suspendă soluţionarea cererii potrivit art. 155/1 cod pr. civ, până când se vor îndeplini obligaţiile impuse prin încheierea din 04 04 2011. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 04 2011
Acordă termen la 18 04 2011, pentru ca creditoarea, prin B. E.J. Fieraru Eugen să depună la dosar încheierea de autorizare a executării silite, precum şi dovada că societatea debitoare îşi mai desfăşoară activitatea în Ştefăneşti, str. Coasta Câmpului , nr. 80, jud. Argeş, să depună actul de novaţie încheiat la data de 29 12 2010, contractul de leasing financiar nr. 081008AM01, despre care face vorbire în procesul verbal din 28 03 2011, întocmit de executor în dosarul de executare 185/2011, sub sancţiunea suspendării prevăzute de art. 155/1 Cod pr. civ, precum şi să depună timbru judiciar de 0,15 lei . Cu recurs odată cu fondul cererii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 04 2011