G**** I****
Apelant Inculpatd.p.293/R. Admite apelul formulat de inculpatul G**** I****. Desfiinţează, în parte, sub aspectul laturii penale, sentinţa penală nr. 503 din 16 iunie 2011 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare; Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 3 ani şi 4 luni la 3 ani închisoare. Schimbă modalitatea de executare a pedepsei din suspendare sub supraveghere în suspendare condiţionată a executării pedepsei. Stabileşte termen de încercare al suspendării condiţionate de 5 ani. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Cu recurs în termen de 10 zile.
pentru lipsa inculpatului
pentru lipsă de apărare