B**** D******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatRespinge contestaţia în anulare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2011.
Admite cererea părţilor, privind amânarea cauzei pentru lipsa dosarului de fond. Amână judecarea cauzei la data de 20 iunie 2011, termen pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art.153 (1) Cod procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.714/2010. Se emite adresă către Tribunalul Argeş, în sensul de a ne înainta dosarul de fond nr. 2098/109/2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 Mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 23 mai 2011, termen pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art.153 (1) Cod procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.714/2010. Pune în vedere contestatorului B**** D****** să-şi precizeze cererea, sub sancţiunea prevăzută de art.1551 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 Mai 2011, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.