U******** I** f*** l** I** Ş* E***** n***** l* 0********** C
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p. condamna inculpatul UNGUREANU ION, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l la o pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 71 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza finala si b C.p. In baza art. 81, 82 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executarii pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 71 alin. 5 C.p. dispune suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. In baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu av. oficiu. Cu recurs termen de 10 zile de la pronunţare. Pronuntata in sedinta publica azi 12.04.2011. Preşedinte,
amână cauza faţă de lipsă procedură, s eva solicita apărător din oficiu pentru inculpat