P******* M*********** R*****
ReclamantN**** M****
PârâtTranspune prezenta cauză la Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Caraş-Severin, la completul imediat următor al secţiei competente, specializat în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, respectiv la completul C4, condus de doamna judecător Şuhani Gabriela, cu termen de judecată la data de 22 februarie 2012.
Admite excepţia de litispendenţă şi dispune ataşarea la prezenta cauză a dosarului cu nr. 4450/115/2011 având în vedere că ambele dosare au acelaşi obiect, cauză şi părţi. Pune în vedere reprezentantei reclamantului să facă dovada raporturilor de muncă cu pârâtul şi să precizeze dacă pentru cele două categorii de drepturi au fost achitate contribuţiile la bugetul de stat. Amână judecarea cauzei la data de 17 februarie 2012, termen la care se citează pârâtul. Reclamantul are termenul luat la cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2011.