S*** M*****
ReclamantP***** C*********
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S*** M***** în contradictoriu cu pârâtul P***** C*********. Dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului proprietate comuna extratabulară a părţilor, situat în oraşul Întorsura Buzăului, sat Floroaia, nr. 23, judeţul Covasna, compus din casă de locuit, grajd, curte cu teren aferent de 1.125 mp, precum şi 3.337 mp teren fâneaţă, situat în grădina casei, în valoare totală de 50.000 lei, prin atribuirea lui în natură reclamantei. Obligă reclamanta să plătească pârâtului sultă potrivit cotei sale de proprietate 1 din imobil în cuantum de 25.000 lei. În baza art. 276 Cod procedură civilă obligă pârâtul să-i plătească reclamantei 1 cheltuieli de judecată, respectiv suma de 3.308 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.04.2011.
Încuviinţează proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului, sens în care dispune citarea acestuia, pentru termenul viitor, cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea art.225 Cod procedură civilă. Prorogă discutarea asupra probelor cu expertizele tehnice în materie topografie şi construcţii civile, la un termen viitor, după administrarea probei cu interogatoriul pârâtului. Dispune depunerea la dosarul cauzei a unui extras de pe portalul Ministerului Justiţiei cu privire la experţii judiciari de pe raza de competenţă a Judeţului Covasna. Amână cauza pentru data de 14 aprilie 2011, dată pentru care reclamanta păstrează termen în cunoştinţă.
Amână cauza pentru data de 10 martie 2011, dată pentru care părţile păstrează termen în cunoştinţă. Ia act de obligaţia asumată de reprezentanta reclamantei în sensul de a achita până la termenul viitor de judecată diferenţa de taxă judiciară de timbru de 1.611 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.