P******** D* P* L**** J********** S******
RecurentN********** C********
Recurent InculpatRespinge, ca nefondat, recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** S****** împotriva sentinţei penale nr. 193 din data de 16.03.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 4500/314/2010. Admite recursul declarat de inculpatul N********** C******** împotriva aceleiaşi sentinţe. Casează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi în rejudecare: Modifică obligaţia stabilită în sarcina inculpatului, în conformitate cu disp. art. 863 alin. 1 Cod penal, la litera b), în sensul că, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să nu conducă niciun autovehicul (în loc de niciun vehicul). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2011.