B**** G** E****
ReclamantD***** G** I**
PârâtD***** M****
PârâtS* D******** S** - R*****
PârâtB**** I** A*****
PârâtRespinge excepţia prematurităţii invocată de pârâta Dogaru C. Maria prin notele de şedinţă depuse la filele 196 şi 237 dosar, ca neîntemeiată. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, în privinţa capetelor 3 şi 4 din acţiune – obligare la închidere fereastră de vedere, respectiv obligare la modificare acoperiş casă. Respinge cererea ce vizează obligarea pârâţilor la închiderea ferestrei de vedere, respectiv modificarea acoperişului la casă, ca prescrisă. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa celorlalte capete de cerere ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta B**** G** E****, domiciliată în com. Prundeni, sat Prundeni, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii D***** G** I** şi D***** M****, domiciliaţi în com. Prundeni, sat Prundeni, jud. Vâlcea. Obligă pârâţii să demoleze gardul confecţionat din beton, edificat pe latura de est a terenului proprietatea reclamantei, între punctele 8 ind.1 şi de pe schiţa aflată la fila 12 dosar, iar în caz de refuz autorizează pe reclamantă să execute lucrarea pe cheltuiala pârâţilor. Obligă pârâţii să taie din rădăcină cei doi vişini aflaţi pe latura de nord a proprietăţii lor, lângă linia de hotar, la distanţa de 0,70 cm, respectiv lângă gardul ce le delimitează proprietatea de cea a reclamantei, astfel cum au fost identificaţi de către expert în cuprinsul raportului întocmit – fila 159 dosar, iar în caz de refuz autorizează reclamanta să taie din rădăcină cei doi pomi pe cheltuiala pârâţilor. Respinge capătul de cerere ce vizează obligarea pârâţilor la desfiinţarea ţevii de gaz metan, situată între punctele 8 şi 28, astfel cum sunt identificate pe schiţa aflată la fila 12 dosar, ca neîntemeiat. Respinge petitul ce vizează obligarea pârâţilor să-i permită construirea unui gard pe linia de hotar, între punctele 8 şi 29 ind.1 identificate pe aceeaşi schiţă, ca existând autoritate de lucru judecat. Obligă pârâţii la plata sumei de 447,998 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.06.2013.
Hotarare 1792/2013 din 26.06.2013În vederea audierii martorilor încuviinţaţi, acordă termen la data de 26 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013Suspendat
Incheiere suspendare din 24.10.2012Pentru administrarea unor probe suplimentare, amână cauza la data de 24 octombrie 2012.
AMÂNAT LA 3.10.2012
amânat la 12.09.2012
respinge cererea de recuzare.
Amână cauza la data de 27 iunie 2012.
amânat la 13 iunie 2012.
Respinge cererea.
AMÂNĂ CAUZA LA 16 MAI 2012 PENTRU LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ DISPUS ÎN CAUZĂ.
AMÂNĂ CAUZA LA 11 APRILEI 2012, PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR.
AMÂNĂ CAUZA LA 14 MARTIE 2012 PENTRU CÂND SE CITEAZĂ PÂRÂTA SC DISTRIGAZ SUD CU COPIE ACŢIUNE.
AMÂNĂ CAUZA LA 22 FEBRUARIE 2012, PENTRU ASE COMUNICA ÎNSCRISURI PÂRÂTEI SC DISTRIGAZ SUD REŢELE
AMÂNĂ CAUZA LA 18 IANUARIE 2012, PENTRU CA PÂRÂTUL SĂ PREGĂTEASCĂ APĂRAREA.