P********** S*******
Intimat Parte civilăR*** V*****
Recurent InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul R*** V*****, , pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, la pedeapsa de 1an şi 6 luni închisoare cu executare. În temeiul art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat, pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare. În temeiul art. 219 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare. În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul R*** V***** va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin 2 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a –II- a Cod penal, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau in funcţii elective şi de art. 64 lit. b Cod penal, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Admite acţiunea civilă în pretenţii formulată de partea civilă Penitenciarul Slobozia. În baza art. 14 si art. 346 Cod proc. penală cu aplicarea art. 1357 Cod civil obligă pe inculpatul R*** V***** la plata către Penitenciarul Slobozia a sumei de 1.700 lei, reprezentând prejudiciu cauzat şi nerecuperat. Respinge acţiunea civilă în pretenţii formulată de partea civilă Direcţia Regională Est de Distribuţie – Punct de lucru Buzău, ca neîntemeiată. În baza art. 191 alin. 1 din Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform delegaţiei pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1626/13.09.2011. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.04.2012.
Hotarare 355/2012 din 05.04.2012pt. ca inculpatul să depună acte în circumstanţiere
lipsă apărare
lipsă apărare
solicitare relaţii
pt. citarea martorilor.
lipsă procedură