M**** C**** N******
InculpatÎndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul S:P.164/2011.
Condamnă pe inculpatul M**** C**** N******, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în Romania. Condamnă pe inculpatul M**** C**** N******, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge. Constată că cele 2 infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului se află în concurs ideal de infracţiuni Contopeşte cele 2 pedepse aplicate inculpatului prin prezenta, şi aplică pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 864 C. P. combinat cu art. 83 alin 1 C. P. revocă beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni inchisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 76 din 25.01.2010 a judecătoriei Oradea pronunţată în dosar 19245/271/2009 şi dispune executarea în întregime a pedepsei cumulând-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta de 6 luni inchisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând in interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit.a teza a II-a, art. 64 alin 1 lit.b C.pen. Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu av Curpaş Florian Cristian, Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi de la comunicare cu inculpatul.
În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise.
Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de ap.inculpatului pentru ca acesta să se prezinte personal în instanţă.
În vederea audieiri martorului din rechizitoriu.
Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată în scris de inculpat pentru pregătirea apărării şi angajării unui avocat.