G******** G*******
Recurent PetentA********** N******** A V******
IntimatD******* R******** P***** A***** S* O********* V***** C******
IntimatD******* J******** P***** A***** S* O********* V***** A****
IntimatRespinge cererea. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Amână pronunţarea la data de 12 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Stabileşte cauţiune în cuantum de 2% din suma contestată şi îi pune în vedere petentului să facă dovada consemnării acesteia până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 10 octombrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.