V********* G***
CondamnatÎn temeiul art.1608a alin.6 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 208 al. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. „e” Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b C.pen., de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută şi sancţionată de art.86 alin.1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.b C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. şi a art.37 lit.b C.pen. în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani. În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu conform delegaţiei nr.128/20.01.2011 se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2011, ora 1510.
Incheiere finala dezinvestire din 28.01.2011Amână pronunţarea cauzei la data de data de 28.01.2011. pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.01.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2011