S***** G* L*****
InculpatO***** I* N*******
InculpatS* R********* S*
Parte vătămatăSP nr. 1613/2011 Condamnă pe inculpatul S.L. – la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 alin. 1 C.penal rap. la art. 208 alin. 1 rap. la 209 alin. 1 lit. a şi g, alin. 3 lit. h C.penal, cu aplic. art. 320/1 C.pr.penală, art. 74 lit. a, b şi c C.penal şi art. 76 lit. d C.penal. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C.penal. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul O.N. – la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 alin. 1 C.penal rap. la art. 208 alin. 1 rap. la 209 alin. 1 lit. a şi g, alin. 3 lit. h C.penal, cu aplic. art. 320/1 C.pr.penală, art. 74 lit. a, b şi c C.penal şi art. 76 lit. d C.penal. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C.penal. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Constată faptul că partea vătămată SC „ROMTELECOM” SA, nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât şi-a recuperat integral prejudiciul în valoare de 5.707,83 lei prin achitarea acestuia de către cei doi inculpaţi prin Ordinul de Încasare din data de 04.02.2011. În baza art. 118 lit. b C.penal confiscă de la inculpatul Stoian Lucian bunurile folosite la comiterea infracţiunii, respectiv un cleşte metalic, o pânză de bomfaier şi o sfoară (ridicate de organele de cercetare penală) . În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2011.
termen pentru a da posibilitatea apărătorilor inculpaţilor să depună înscrisuri la dosar.
cerere de amânare formulată de inculpaţi pentru angajarea unui apărător ales.