B**** I***
ReclamantD*** I****
PârâtB***** M****
PârâtRespinge acţiunea. Irevocabilă.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra cauzei penale la data de 29 martie 2012 orele 14,00.
Termen la 22 martie 2012, în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate privind audierea martorilor Denghel Maria şi Streza Vasile, care se vor cita de la adresele de domiciliu cu mandate de aducere . Decade pe pârât din proba testimonială cu martora Coman Elena.
Termen la 23 februarie 2012 în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate privind audierea martorilor propuşi la termenul anterior, respectiv Coman Elena, care va fi prezentată de pârât sub sancţiunea decăderii din probă şi Denghel Maria ce se va cita cu citaţie şi mandat de aducere, precum şi a martorului propus de reclamant în suplimentarea probatoriului, Streza Vasile, care de asemenea se va cita cu mandat de aducere .
Termen la 26 ianuarie 2012 în vederea administrării probelor testimoniale încuviinţate privind audierea martorilor propuşi de părţi, respectiv Denghel Maria şpi Coman Elena , care vor fi prezentaţi în instanţă.