M******* G*******
ReclamantM******* V*******
PârâtRespinge acţiunea având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamantul M******* G******* în contradictoriu cu pârâtul M******* V*******, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2014.
Hotarare 480/2014 din 06.02.2014Amână pronunţarea la data de 06.02.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2014Amână pronunţarea la data de 30.01.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2014Se va înştiinţa Biroul Local de Expertize Suceava pentru efectuarea plăţii conform dispoziţiilor art. 22 alin. 2 din OG nr.2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Se va emite adresă către d-na expert Oanea Mădălina prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost achitată de către reclamant diferenţa decontului lucrării de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013Aprobă în parte decontul privind justificarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei dispuse în cauză întocmit de d-na expert Oanea Mădălina şi stabileşte un onorariu definitiv pentru expertiza topografică dispusă în cauză în cuantum total de 1200 lei, din care onorariul provizoriu în cuantum de 600 lei a fost achitat de reclamant conform chitanţei nr. 7084239/1 din data de 27.03.2013, iar suma de 600 lei urmează să fie achitată tot de către acesta. Executorie. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării diferenţei decontului lucrării de expertiză. Încuviinţează cererea formulată de către părţi, prin apărător, acordă termenul solicitat în vederea studierii relaţiilor comunicate de către OCPI Suceava şi Comisia Comunală Stroieşti Menţine în sarcina pârâtului, prin apărător, obligaţia de a depune la dosar precizări cu privire la persoanele înscrise în titlul de proprietate. Amână cauza la data de 5 decembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.11.2013Se va emite adresă către Comisia Comunală Stroieşti prin care se va solicita să ne înainteze documentaţia ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 117/27.8.1997, precum şi procesul verbal de punere în posesie. De asemenea, se va solicita să ne comunice istoricul cadastral al parcelelor nr. 1036/6 şi 912 aparţinând comunei cadastrale Stroieşti, precum şi să indice cine a fost proprietarul acestora atât anterior colectivizării cât şi după anul 1989. Se va comunica, în copie, planul de situaţie depus la fila 7 dosar. Se va emite adresă către OCPI Suceava pentru a ne comunica istoricul cadastral al parcelelor nr. 1036/6 şi 912 aparţinând comunei cadastrale Stroieşti, precum şi să indice cine a fost proprietarul acestora atât anterior colectivizării cât şi după anul 1989. Se va comunica, în copie, planul de situaţie depus la fila 7 dosar. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună la dosar precizări cu privire la persoanele înscrise în titlul de proprietate. Prorogă încuviinţarea decontului lucrării de expertiză la următorul termen de judecată. Amână cauza la data de 14 noiembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Prorogă încuviinţarea decontului la următorul termen de judecată. Se va emite adresă către doamna expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar notă justificativă detaliată privind cheltuielile prilejuite de efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Amână cauza la data de 10 octombrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Încuviinţează cererea formulată de către apărătorii părţilor, acordă termenul solicitat în vederea studierii raportului de expertiză. Pune în vedere părţilor, prin apărători, ca în cazul în care au obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză să le formuleze în scris şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu aferent lucrării de expertiză efectuate de către d-na expert Oanea Mădălina. Amână cauza la data de 12 septembrie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013Se va reveni cu adresă către doamna expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar raportul de expertiză, cu precizarea că în cazul în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei se va dispune sancţionarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. c din Codul de procedură civilă. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica termenul acordat. Amână cauza la data de 20 iunie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 mai 2013.
Incheiere de sedinta din 13.05.2013Încuviinţează următoarele obiective în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză: 1. Să se identifice suprafaţa de 700 mp teren aferentă construcţiilor proprietatea reclamantului M******* G*******, indicând calea de acces la drumul sătesc; 2. Să se identifice fântâna situată în gospodăria pârâtului cu indicarea locului. Respinge obiectivele nr. 1, 2, 3 formulate de către reclamant, ca nefiind utile soluţionării cauzei. Se va emite adresă către doamna expert Oanea Mădălina pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a comunica termenul acordat. Amână cauza la data de 13 mai 2013, C9, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie. Prin tragere la sorţi, în temeiul art. 202 C.proc.civ. numeşte pentru efectuarea expertizei specialitatea topografie pe doamna expert Oanea Mădălina (poziţia 14). Stabileşte onorariul provizoriu aferent lucrării de expertiză dispusă în cauză în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună la dosar cu cel puţin cinci zile înainte de următorul termen de judecată lista cu obiectivele propuse în vederea administrării probei cu expertiza specialitatea topografie dispusă în cauză. Se va emite adresă către BLEx Suceava prin care se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în vederea efectuării lucrării de expertiză în specialitatea topografie doamna expert Oanea Mădălina. Amână judecarea cauzei la data de 1 aprilie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.03.2013Având în vedere Hotărârea nr.2 din 09 ianuarie 2013 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate pe completul C.7 până la data de 03 ianuarie 2013, Prorogă discutarea probei cu expertiză pentru termenul viitor. Amână cauza la data de 18 martie 2013, C.9, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.02.2013Pune în vedere reclamantului să depună la dosar un extras de carte funciară pentru Munteanu Iordache. Prorogă discutarea probei cu expertiză pentru termenul viitor. Amână cauza la data de 05 februarie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 decembrie 2012.
În vederea soluţionării cauzei, Pentru a da posibilitatea părţilor să ajungă la o înţelegere,, Amână cauza la data de 04 decembrie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În vederea soluţionării cauzei, Apreciind că ataşarea dosarului de partaj nu este utilă soluţionării cauzei, Pune în vedere reclamantului să depună la dosar o schiţă a terenului. Respinge cererea de ataşare a dosarului de partaj formulată de apărătoarea pârâtului. Amână cauza la data de 23 octombrie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat pentru părţi şi constatând că îndreptarea unei erori materiale din cuprinsul unei declaraţii nu este posibilă decât prin reaudierea martorului, Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale, ca nefondată. Se va cita martorul Elisei Vasilică din com. Stroieşti, jud. Suceava. Prorogă discutarea probei cu expertiză topo, solicitată de reclamant, după administrarea probatoriului încuviinţat. Amână cauza la data de 11 septembrie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat pentru părţi, Pune în vedere martorului Brişcan Constantin să se prezinte la termenul următor în vederea audierii, cu actul de identitate asupra sa. Rectifică citativul cu privire la numele martorului reclamantului, în sensul că se va trece corect numele acestuia – Rusu Vasile, în loc de Roşu Vasile. Se va cita martorul Elisei Vasilică din com. Stroieşti, jud. Suceava. Prorogă discutarea probei cu expertiză topo, solicitată de reclamant, după administrarea probatoriului încuviinţat. Amână cauza la data de 22 mai 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat pentru părţi, Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să indice adresele martorilor încuviinţaţi în vederea citării acestora sau să asigure prezenţa unui martor la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să asigure prezenţa celui de-al doilea martor încuviinţat la termenul următor de judecată. Prorogă discutarea probei cu expertiză topo, solicitată de reclamant, după administrarea probatoriului încuviinţat. Amână cauza la data de 03 aprilie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Ia act de faptul că părţile vor asigura prezenţa martorilor fără citare. Pune în vedere părţilor să asigure prezenţa, a câte un martor fiecare, la termenul următor de judecată. Prorogă discutarea probei cu expertiză topo, solicitată de reclamant, după administrarea probatoriului încuviinţat. Amână cauza la data de 21 februarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 ianuarie 2012.
Apreciind că probele solicitate de părţi, prin apărători sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, Încuviinţează, pentru reclamant, proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu înscrisuri şi proba cu martorii indicaţi. Încuviinţează, pentru pârât, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu doi martori. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să depună liste cu întrebări pentru interogatorii. Se vor cita părţile cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Prorogă discutarea probei cu expertiză topo, solicitată de reclamant, după administrarea probei cu interogatoriul părţilor. Amână cauza la data de 10 ianuarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Pentru a da posibilitatea apărătoarei reclamantului să ia cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârât, Amână cauza la data de 08 noiembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.