G********* R*****
ReclamantP****** E******
PârâtÎncheiere- Admite cererea formulată de reclamanta , privind îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 2999 din 13.12.2011, pronunţată în dosarul civil nr. 4635/292/2011, având ca obiect hotărâre cară să ţină loc de contract autentic. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 2999 din 13.12.2011, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în sensul că în ceea ce o priveşte domiciliul reclamantei. Dispune îndreptarea erorii materiale în ambele exemplare ale hotărârii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2012.
sc 2999 Admite acţiunea. Constată că reclamanta , a cumpărat de la pârât prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare”, încheiat la data de 1 septembrie 2011, cu preţul de 1700 lei, achitat integral, suprafaţa de teren extravilan de 1,7600 ha, situată în Comuna Călmăţuiu de Sus, sat Băcăleşti, judeţul Teleorman, în tarla 3, parcela 5, cu vecinii: N – Merluşcă Irina, E – DE, S – Pîrvan Ion, V - Antena, individualizată în Titlul de proprietate nr. 2400341/24.11.1994 emis de Comisia Judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele Pescaru C. Emilian şi schiţa întocmită de persoana autorizată ing. Guţă Ovidiu George Prezenta hotărâre ţine loc de contract autentic de vânzare – cumpărare. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2011.