C*** C*********
ReclamantC*** J******** D* P*****
PârâtRespinge cererea ca fiind rămasă fără obiect
Incheiere finala dezinvestire din 18.04.2012Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei civile nr.2691 din 4 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul civil nr. 4644/118/2011 în sensul înlăturării considerentelor „Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4664/118/2011 reclamanţii prin Sindicatul Liber Al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa au chemat în judecată pe pârâta Liceul Teoretic Traian Constanţa , solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de legea 118/2010, în conformitate cu prevederile legale aflate in vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu a reclamanţilor şi să plătească membrilor de sindicat reclamanţi diferenţa dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010. In motivarea cererii, reclamanţii au arătat ca personalul didactic din învăţământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul legii 128/1997, care la art. 103 lit. a stabileşte o durată a concediului anual cu plată de cel puţin 62 de zile, pe durata vacanţelor şcolare, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale. Reclamanţii au mai susţinut că pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile Codului Muncii şi ale contractului colectiv de munca la nivel de ramură, cât şi de cele ale HG 250/1992. În speţă, reclamanţii au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3.07.2010-data intrării în vigoare a Legii 118/2010.In fapt însă, plata indemnizaţiei de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu 25% aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii 118/2010.Dispoziţiile art. 145 Codul muncii stabilesc însă în mod imperativ că pentru perioada concediului de odihnă salariaţii beneficiază de plata indemnizaţiei de concediu de odihnă cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit art. 29 alin 4 din contractul colectiv de munca la nivel de ramură învăţământ „ indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea in concediul de odihnă”. Au învederat reclamanţii că pârâta a ignorat prevederile legale şi contractuale enumerate şi a amânat în mod nejustificat plata indemnizaţiei după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Astfel, deşi data plecării în concediul de odihnă a fost anterioară datei de 3.07.2010, plata indemnizaţiei de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului, cu nerespectarea termenului de cel puţin 10 zile anterior plecării în concediu potrivit CCM la nivel de ramură şi nici măcar a termenului mai scurt de 5 zile. Reclamanţii au apreciat că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, dreptul la indemnizaţie pentru concediul de odihnă al salariaţilor fiind afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25 % a veniturilor. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 145 Codul muncii, art. 67 din Legea 168/1999, art. 28 din Legea 54/2003, art. 103 din Legea 128/1997. În dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar adeverinţa nr. 115/ 16.02.2011 emisă de Liceul Teoretic Traian Constanţa. În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare şi nu a propus probe. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: Reclamanţii sunt angajaţi ai unităţii şcolare pârâte în funcţii de personal didactic. Potrivit adeverinţei nr. 115/16.02.2011 reclamanţii au început efectuarea concediului de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 la data de 14.06.2010 , iar plata indemnizaţiei de concediu de odihnă a fost efectuată ulterior intrării în concediu. Calculul indemnizaţiei de concediu achitată reclamanţilor s-a efectuat potrivit dispoziţiilor Legii 118/2010, fiind deci aplicată reducerea de 25% prevăzută de acest act normativ. Unul dintre principiile de bază ce guvernează aplicarea legii în timp este acela al neretroactivităţii legii noi. Respectarea acestui principiu în cazul de faţă, presupunea deci ca Legea 118/2010 să fie aplicată numai situaţiilor juridice ivite după adoptarea ei, prin aplicarea reducerii de 25% la drepturile salariale pentru care momentul plăţii era ulterior datei de 03.07.2010, data intrării în vigoare a legii. În privinţa indemnizaţiei de concediu, art. 145 alin. 3 Codul muncii prevede în mod expres că plata acesteia se efectuează de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Aceleaşi dispoziţii sunt reluate de art.7 alin 5 din HG 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome şi din unităţile bugetare, potrivit cu care indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu. Mai mult chiar, pentru situaţia personalului din învăţământ, prin art. 29 alin 4 din CCM la nivel de ramură valabil în anii 2007-2008, se derogă de la termenul de 5 zile stabilit prin actele normative enunţate, printr-o dispoziţie de favoare pentru salariaţii din acest domeniu fiind stabilit un termen de plată a indemnizaţiei de concediu situat cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.” Prin urmare, dreptul reclamanţilor la încasarea indemnizaţiei de concediu aferentă anului şcolar 2009-2010 s-a născut cel mai târziu la data de 04.06.2010, faţă de momentul la care au început efectuarea efectivă a concediului-14.06.2010 şi termenul de plată a indemnizaţiei cel mai favorabil angajatorului, situat cu 5 zile înainte de prima zi de concediu. Or, Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 441 din 30/06/2010 şi a intrat in vigoare la data de 03.07.2010, urmând a fi aplicată drepturilor născute după data intrării în vigoare, în condiţiile în care în cuprinsul legii nu se regăseşte menţiunea expresă a derogării de la principiul neretroactivităţii legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituţie. Împrejurarea că reclamanţilor li s-a plătit indemnizaţia de concediu ulterior intrării in vigoare a Legii 118/2010 este lipsită de relevanţă, incidenţa legii urmând a fi raportată la data naşterii dreptului la indemnizaţia de concediu şi nu la data efectuării plăţii. Luarea în considerare a momentului plăţii ar permite pârâtei ca prin întârzierea culpabilă de la plata sumelor cuvenite reclamanţilor să aplice în mod abuziv legea unor persoane care aveau vocaţie deplină la încasarea sumelor de bani corespunzătoare indemnizaţiei de concediu la un moment anterior datei de 03.07.2010. Pentru considerentele expuse, instanţa apreciază cererea reclamanţilor ca fiind întemeiată, astfel că va admite acţiunea şi va obliga pârâta să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită reclamanţilor pentru anul şcolar 2009-2010, în cuantum integral, cu excluderea diminuării de 25% prevăzută de Legea 118/2010. Pârâta va de asemenea obligată la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre indemnizaţia astfel calculată şi cea efectiv încasată.” şi inserării următoarelor considerente: „Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4644/118/2011, reclamantul C*** C*********, a chemat în judecată pe parata C*** J******** D* P***** Constanţa pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată parata să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispoziţiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani cu plata diferenţelor ce vor rezulta in urma acestei recalculări, pe ultimii trei ani înaintea introducerii acţiunii (termenul general de prescripţie). În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost pensionat prin decizia de pensionare nr.217640/09.04.1999, emisă in baza legii 3 /1977 ,iar ulterior pensia i-a fost recalculată. Fiind o pensie stabilita anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia reclamantului a intrat in procesul de recalculare prevăzut de HGR nr. 1550/2004 si se încadrează in categoria pensiilor cărora li se aplica recalcularea conform dispoziţiilor OUG nr. 4/2005, potrivit cărora „pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor de stat, stabilite in baza legislaţiei in vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează in condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenta”. A susţinut reclamantul ca deoarece la recalcularea pensiei, trebuiau avute in vedere condiţiile de stagiu si de vârsta prevăzute de Legea nr. 3/1977, fapt ce rezulta din prevederile HG 1550/2004, se confirma principiul potrivit căruia condiţiile de pensionare răman si pe perioada recalculărilor cele prevăzute la data ieşirii iniţiale la pensie. Având in vedere ca reclamantul a desfăşurat activitate care se încadrează in grupa I de munca timp de 20 ani, 8 luni si 0 zile, in mod eronat, la recalcularea pensiei, parata a avut in vedere, un stagiu de cotizare de 30 ani, in loc de 20 ani, întrucât art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 arata ca ”stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislaţia in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare, care pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 01.iulie.1977-31.martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”. Fata de aceste temeiuri de drept, reclamantul a susţinut ca, in cazul sau, pentru o activitate desfăşurata in grupa I de munca de cel puţin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 ani si nu de 30 ani, aşa cum, in mod eronat, a reţinut parata. In acest sens, a susţinut reclamantul, ca s-a pronunţat si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin decizia nr. 40/22.09.2008, decizie obligatorie pentru instanţe si prin care s-a stabilit ca „ dispoziţiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 01.iulie.1977-31.martie.2001 si care au desfăşurat activitate in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977”. Având in vedere dreptul reclamantului, ca beneficiar al prestaţiei de asigurări sociale de a incasa pensia in cuantumul legal cuvenit, iar intimata având obligaţia de a achita aceste drepturi, conform art. 24 lit. e din HGR nr. 13/2004, ca urmare a neutilizării unui stagiu de cotizare de 20 ani, astfel ca pensia are o valoare mai mica decât cea cuvenita, in patrimoniul reclamantului s-a cauzat un prejudiciu constând in diferenţa dintre pensia cuvenita si cea efectiv încasata. Conform art. 5 din Legea nr. 262/2008, pentru modificarea alin. 5 si 6 ale art. 7 din OUG nr. 4/2005, drepturile modificate se acorda, prin derogare de la prevederile art. 95 si art. 169 din Legea nr. 19/2000, de la data plaţii drepturilor recalculate, stabilita potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripţie. În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii 19/2000 modificată, Legea nr.3/1997, HG.1550/2004, OUG nr.4/2005 S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă si s-au anexat copii certificate ale deciziilor invocate in motivarea acţiunii, buletinele de calcul, carnetul sau de muncă seria şi copia ale cărţii de identitate. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată considerând că odată abrogata OUG 4/2005 prin Legea 263/2010, cererea reclamantului nu mai are temei. Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei - înscrisuri depuse de părţi - instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: Prin decizia nr. 21760/09.04.1999 a fost admisă cererea petentului şi, în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat acestuia - începând cu 01.04.1999- o pensie pentru limită de vârstă şi munca depusă, calculată avându-se în vedere o vechime totala în muncă întregita la 43 ani din care in grupa I de munca 20 ani, 8 luni si 0 zile. Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza OUG. 4/2005 şi HG.1550/2004 prin deciziile aflate la dosar, parata luând in considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, stagiu ce a fost contestat de către reclamant. In aceasta privinţa, instanţa retine ca stagiul complet de cotizare care ar fi trebuit sa fie utilizat de parata, la recalcularea pensiei reclamantului este de 20 ani si nu 30 ani, cum eronat a stabilit parata. Astfel, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia iniţiala de stabilire a drepturilor de pensie fiind din data de 09.04.1999. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat corect dispoziţiile legale privind stagiul complet de cotizare. Instanţa retine ca in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. 1 si alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005 si ale art. 14 alin. 1 si 3 din Legea nr. 3/1977. Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alineatului 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005, rezulta ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea in munca necesara, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului sau la pensie. Din economia dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, rezulta ca legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaţilor care au prestata activitati in grupele I si II de munca, in condiţiile expuse in acest text legal, ci si reducerea vechimii totale in munca necesare pentru pensionare, deci a stagiului complet de cotizare. Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977. In aceasta situaţie, având in vedere dispoziţiile art. 8 alin. 1 si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, aceasta lege stabileşte trei stagii complete de cotizare in funcţie de grupa de munca in care cel in cauza a lucrat, stagii care trebuie avute in vedere aşa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obişnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de munca si 20 ani pentru grupa I de munca. Daca legiuitorul ar fi inteles ca si cu ocazia recalculării pensiei sa facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 ani la barbati si 25 ani la femei, atunci ar fi prevăzut expres aceasta situaţie in conţinutul prevederilor art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, aşa cum a făcut cu dispoziţiile art. 2 alin. 2 din aceleaşi norme. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr. 1550/2004 „stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislaţia in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operaţiunilor de evaluare” care „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”, iar „ pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condiţiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative”. Nu exista nicio raţiune pentru a considera ca reclamantul nu se afla intr-o situaţie identica cu persoanele care au beneficiat de dispoziţiile HG nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care deroga de la dispoziţiile Legii nr. 3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câta vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 20 ani in grupa a I-a de munca, impus de Legea nr. 3/1977. Este adevărat ca stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu, de Legea nr. 3/1977, insa aceasta lege a instituit si o serie de situaţii speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 ani in cazul persoanelor care lucrau in grupa I de munca si de 25 ani pentru cei care lucrau in grupa a II-a de munca sau care lucrau ca personal navigant, in cazul nevazatorilor stagiul complet de cotizare fiind de 15 ani la barbati si 10 ani la femei. Prin prisma consideraţiilor de mai sus, se constata ca dispoziţiile unor acte normative speciale, cum este HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicaţii particulare ale normei speciale cuprinse in art. 14 din Legea nr. 3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puţin 25 ani in locuri care, potrivit legii, se încadrau in grupa a II-a de munca, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 ani, stagiul complet de cotizare fiind in cazul lor tot de 25 ani. Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o norma speciala (art. 14 alin. 1 si 2 din Legea nr. 3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie sa se faca in procedura de recalculare a drepturilor in temeiul OUG nr. 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 ani. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cat dispoziţiile HG nr. 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat in grupe de munca, fiind lipsita de relevanta juridica analiza comparativa pe care o face parata cu privire la reglementarea conceptului de „grupa superioara de munca”, in cadrul Legii nr. 3/1977, respectiv de „condiţii speciale de munca” in cadrul Legii nr. 19/2000. De altfel si prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, s-a stabilit ca dispoziţiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfăşurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977. Fata de aceste considerente si având in vedere ca reclamantul a desfăşurat activitate in grupa I de munca o perioada de 20 ani, 8 luni si 0 zile, perioada recunoscuta si de parata, rezulta ca acesta este indreptatit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani. In consecinţa, acţiunea fiind întemeiata urmează a fi admisa si a obliga parata la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta, conform dispoziţiilor OUG nr. 4/2005, in care, la determinarea punctajului mediu anual sa se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 ani. Întrucât prin nevalorificarea stagiului complet de cotizare de 20 ani, parata a calculat si plătit reclamantului drepturi de pensie mai mici decât cele care i s-ar fi cuvenit, producând in patrimoniul acestuia un prejudiciu care se impune a fi reparat, instanţa apreciază întemeiat si capătul de cerere referitor la plata diferenţelor dintre pensia cuvenita si cea efectiv achitata reclamantului, pe perioada termenului general de prescripţie, de 3 ani dinaintea introducerii acţiunii, urmând a fi admis ca atare. Având în vedere ca pârâta a căzut în pretenţii, instanţa apreciind culpa sa procesuală, în temeiul art. 274 c.pr.civ va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 februarie 2012.
Admite în parte acţiunea.
Hotarare 2691/2011 din 04.05.2011