F****** V*****
Recurent ReclamantU************ B**** - B***** C*** N*****
Intimat PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de recurentul FV în dosarul nr. 4665/117/2008 al Curţii de Apel Cluj. Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 noiembrie 2011.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pete tul FV. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 3064 din 16.09.2011 pronunţate de CA Cluj în dosar nr. 4665/117/2008 după cum urmează: În ceea ce priveşte perioada pentru care pârâta datorează reclamantului despăgubiri se va trece în mod corect "01.10.2008 - 05.03.2011" în loc de de "01.10.2007 - 05.03.2011". Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2011.
Admite recursul declarat de reclamantul F.V. împotriva sentinţei civile numărul 279 din 20.01.2011 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul numărul 4665/117/2008, pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul F.V. în contradictoriu cu pârâta U."B.B." Cluj-Napoca. Dispune anularea deciziei numărul 14693/08.09.2008 emisă de U."B.B."Cluj-Napoca. Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând îndemnizaţia lunară egală cu diferenţa dintre salariul conform grilei de profesor universitar, cu vechime de peste 40 de ani, la punctaj 2 şi valoarea pensiei, pentru perioada 01.10.2007 - 05.03.2011. Menţine restul dispoziţiilor recurate care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2011.
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 16 septembrie 2011.
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 13.09.2011.
administrare probatoriu