S******* V***** D*****
InculpatCondamnă pe inculpatul S******* V***** D*****, fiul lui Simion şi Rozalia, născut la data de 10.12.1972 în Băbeni, jud. Sălaj, CNP , cetăţean român, 10 clase, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, cu antecedente penale, domiciliat în Baia Mare, str. Bucovinei, nr. 6/23, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni. În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune - va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea - va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e Cod penal, pe durata termenului de încarcare inculpatul nu va conduce nici un vechicul. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 750 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Lupşe Marinela, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.05.2011.
Hotarare 1144/2011 din 25.05.2011pentru data de 19.05.2011