Dosar 4684/182/2011 din 01.07.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4684/182/2011
Data dosar:
01.07.2011
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.09.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 3R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva SENTINŢEI 1145/25.05.2011 a Judecătoriei Baia Mare pe care o casează în parte, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi a modalităţii de individualizare a executării pedepsei şi rejudecând Condamnă inculpatul A.A.C., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de articolul 87 aliniatul 1 din OUG 195/20020 cu aplicarea articolul 3201 aliniatul 7 şi articolul 74 litera a, c , articolul 76 litera d la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe un termen de încercare de 2 ani 5 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra articolului 83 Cod penal. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de articolul 64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza articolului 71 aliniatul 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi pedeapsa accesorie. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat M.I. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12 septembrie 2011

Flux dosar


Actualizare GRPD