C***** V*****
PetentÎn baza art. 449 alin. 1 lit. a) admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat C***** V*****, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2314/28.09.2010 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 9.641/193/2010 definitivă prin nerecurare la data de 19.10.2010 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente respectiv: 1. pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 218/21.12.2009 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 606/286/2009 definitivă prin neapelare la data de 31.12.2009, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 30.12.2008); 2. pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 49/25.02.2009 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 673/286/2008 definitivă prin nerecurare la data de 09.03.2009, pentru săvârşirea infracţiunii de furt între rude în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-210 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal, art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. d) Cod penal (faptă din 14.11.2007); 3. pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 86/28.04.2010 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 159/286/2010 definitivă prin neapelare la data de 17.05.2010, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 31.05.2008). În baza art. 33 alin. 1 lit. a) Cod penal constată că infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g) şi i) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal pentru a cărei săvârşire petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86/28.04.2010 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 159/286/2010 definitivă prin neapelare la data de 17.05.2010 (faptă din 31.05.2008) este concurentă cu infracţiunile pentru a căror săvârşire petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente respectiv: a) pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 02.03.2009, 06.03.2009); b) pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 11.07.2009); c) pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 11.07.2009); d) pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 definitivă prin nerecurare la data de 03.02.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g), i) şi alin. 2 lit. b) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 04.12.2009); e) pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 49/25.02.2009 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 673/286/2008 definitivă prin nerecurare la data de 09.03.2009, pentru săvârşirea infracţiunii de furt între rude în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-210 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal, art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. d) Cod penal (faptă din 14.11.2007); f) pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 86/28.04.2010 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 159/286/2010 definitivă prin neapelare la data de 17.05.2010, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g), i) Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal (faptă din 31.05.2008); g) sporul de 6 luni aplicat prin Sentinţa penală nr. 86/28.04.2010 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 159/286/2010 definitivă prin neapelare la data de 17.05.2010. În baza art. 449 Cod procedură penală, art. 36 alin. 2 raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele repuse anterior în individualitatea lor de la punctele 1, 2, 3 şi pedepsele repuse anterior în individualitatea lor de la literele a), b), c), d) în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 10 luni închisoare pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca petentul să execute în final o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 88 şi art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi a arestării preventive de la data de 22.12.2009 la data de 11.01.2010 şi perioada executată de la data de 22.03.2009 la data de 10.06.2009 şi de la data de 06.01.2010 până la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 12/2011/08.02.2011 emis în baza Sentinţei penale nr. 9/19.01.2011 pronunţată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr. 555/286/2010 şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3650/19.10.2010 emis în baza Sentinţei penale nr. 2314/28.09.2010 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 9.641/193/2010 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii ca urmare a contopirii pedepselor. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune avansarea onorarului apărătorului din oficiu, avocat Cărbunaru Eva în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul de Avocaţi Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1407/12.07.2011. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.01.2012.
amână pronunţarea la data de 16.01.2012
pentru a sereveni cuadresă către Judecătoria Botoşani
pentru solicitarea sentinţelor penale a căror contopire se solicită