S********** R*********
CreditorS***** - L P*** I********
DebitorAdmite acţiunea având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta HAGIU VOCHIŢA, cu domiciliul în sat Schit-Orăşeni, com. Cristeşti, jud. Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul PĂRPĂLUŢĂ IUSTINIAN, cu domiciliul în sat Schit-Orăşeni, com. Cristeşti, jud. Botoşani. Încuviinţează acordul de mediere intervenit între părţi, după cum urmează: „1. Eu, Parpaluta Iustinian, primesc în deplină proprietate şi liniştită posesie: 1 din imobilul- casă de locuit, construită în devălmăşie împreună cu fosta mea soţie, Hagiu Vochita, în baza auitorizaţiei de contruire nr. 2/9.01.1974, respectiv cele două camere de la V (dinspre vecina Brehuescu Elena/actualmente Ivan Alexandru) şi 1 de la S a sălii, urmând să intru în casa doar prin această parte a imobilului, obligându-mă totodată să zidesc uşa ce desparte cele două jumătăţi de sală şi uşa camerei dinspre N, recunoscându-i astfel fostei mele soţii dreptul exclusiv de intrare pe uşa cealaltă a casei (dinspre N-Drumul satului) 1 din suprafaţa de 800 m.p. aferentă imobilului, mai exact 400 m.p., urmând să mă învecinez cu: la N-Drumul satului; la E-Hagiu Vochita; la S-Moscalu Dumitru (actualmente Spatareanu Agripina); la V-Brehuescu Elena (actualmente Ivan Alexandru), rezervându-mi totodată dreptul de acces prin poarta deja existentă. 2. Eu, Hagiu Vochita, primesc în deplină proprietate şi liniştită posesie: 1 din imobilul- casă de locuit, construită în devălmăşie împreună cu fostul meu soţ, Parpaluta Iustinian, în baza auitorizaţiei de contruire nr. 2/9.01.1974, respectiv cele două camere de la E (dinspre drumul sătesc şi Parpaluta N.) şi 1 de la N a sălii, urmând să intru în casa doar prin această parte a imobilului, obligându-mă totodată să zidesc uşa ce desparte cele două jumătăţi de sală şi uşa camerei dinspre S, recunoscându-i astfel fostului meu soţ dreptul exclusiv de intrare pe uşa cealaltă a casei (dinspre S-Moscalu Dumitru/actualmente Spatareanu) 1 din suprafaţa de 800 m.p. aferentă imobilului, mai exact 400 m.p., urmând să mă învecinez cu: la N-Drumul satului; la E-Drumul satului şi Parpaluta N; la S-Moscalu Dumitru (actualmente Spatareanu Agripina); la V-Parpaluta Iustinian, obligându-mă totodată să-mi asigur o nouă cale de acces (prin construcţia unei porţi) pentru această curte. Noi, Parpaluta Iustinian şi Hagiu Vochita, mai arătăm că împărţim şi magazia rămasă pe terenul primit de Hagiu Vochita. Eu, Parpaluta Iustinian, mă oblig totodată să demolez jumătatea ce-mi revine (dinspre S) şi prin aceasta să o mut pe terenul – proprietatea mea, primit prin această împărţeală. Noi, Parpaluta Iustinian şi Hagiu Vochita, suntem de acord cu împărţirea bunurilor comune convenită mai sus, corespunzătoare schiţei anexate prezentului acord de mediere.” Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.03.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 24.03.2011.
Amână pronunţarea pentru data de 17.03.2011.
Pentru a se emite adresă către debitoare se acordă un nou termen de judecată.