C**** M**** D**** l* S** E***** E** ş* A********
ReclamantS******* S****
PârâtS******* F**** D***
PârâtS.C.975/2013. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Chiru Maria Dana, privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr.3157/13.12.2012, pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2013.
Hotarare 975/2013 din 28.03.2013S.C.3157/2012. Respinge, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamanta – pârâtă,pentru capătul din cererea reconvenţională, formulată de pârâta – reclamantă S******* S****, privind pretenţiile legate de îmbunătăţirile efectuate la imobilul situat în Roşiorii de Vede, strada Carpaţi, nr.43, judeţul Teleorman. Admite, în parte, acţiunea principală, formulată de reclamanta – pârâtă Chiru Maria – Dana, aşa cum a fost completată şi precizată ulterior. Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta –reclamantă S******* S****, aşa cum a fost precizată ulterior şi constată că îmbunătăţirile la imobilul situat în Roşiorii de Vede, strada Carpaţi, nr.43, judeţul Teleorman, au fost efectuate de pârâtă în timpul căsătoriei cu Stănescu Mihai. Constată că reclamanta – pârâtă Chiru Maria –Dana, este coindivizară cu o cotă de 1, în calitate de fiică, cu Stănescu Mihai (fiu-decedat la data de 18.10.2009), cu o cotă de 1, ce este culeasă de moştenitoarele , pârâta – reclamantă S******* S**** (soţie supravieţuitoare), împreună cu Stănescu Flori –Dana (fiică), asupra bunurilor rămase în succesiunea defunctei Stănescu Valentina, decedată la data de 13.11.1991 cu ultimul domiciliu în Roşiorii de Vede, ce a fost dezbătură prin certificatul de moştenitor nr.414/31.07.1995, rectificat prin Încheierea de rectificare nr.5/29.02.2012 a BNP Tamara Morcov, cu sediul în Roşiorii de Vede. Constată că valoarea masei partajabile este în sumă de 219.026 lei compusă din: teren intravilan situat în Roşiorii de Vede, strada Carpaţi, nr.43, în suprafaţă de 588 m.p. = 53.848 lei; casă = 122.646 lei; bucătărie şi hol = 29.488 lei; magazie = 4.909 lei; bucătărie de vară = 8.135 lei. Constată că dreptul valoric al reclamantei, corespunzător cotei de 1, este de 109,513 lei, iar al pârâtelor, corespunzător cotei de 1, este de 109.513 lei.Constată că valoarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul din masa succesorală este în sumă de 37.956 lei, ce nu sunt incluse în masa partajabilă, fiind efectuate de pârâta S******* S**** în timpul căsătoriei cu Stănescu Mihai. Confirmă raportul de expertiză efectuat la data de 25.10.2012 şi suplimentul din data de 25.11.2012, precum şi schiţele anexă, întocmite de expert Sandu Nelu. Lichidează starea de indiviziune în care se află părţile şi atribuie loturile în varianta 2, după cum urmează: LOTUL nr.1, în valoare de 109.513 lei, se atribuie reclamantei – pârâte CHIRU MARIA - DANA, care se compune din sulta de 109.513 lei, primită de la lotul nr.2. LOTUL nr.2, se atribuie, în indiviziune, pârâtei – reclamante S******* S**** şi pârâtei STĂNESCU FLORI – DANA, în valoare totală de 256.982 lei şi se compune din: imobilul succesoral teren în suprafaţă de 588 m.p., casă , bucătărie şi hol, magazie, bucătărie de vară (total 219.026 lei) şi îmbunătăţirile în valoare de 37.956 lei, imobil situat în Roşiorii de Vede, strada Carpaţi, nr.43, judeţul Teleorman. Lotul nr.2 are drepturi la bunuri în valoare de 147.469 lei şi plăteşte sultă lotului nr.1, suma de 109.513 lei. Admite capătul din acţiunea principală şi obligă pârâtele să plătească reclamantei pretenţiile în sumă de 7.500 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi parastasele efectuate pentru Stănescu Mihai (soţul pârâtei – reclamante), în cotă de 1 pentru S******* S**** şi 3 pentru pârâta Stănescu Flori –Dana. Admite, în parte, cererea privind plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanta Chiru Maria Dana. Obligă pârâtele S******* S**** în cotă de 1 şi Stănescu Flori – Dana, în cotă de 3/4 , să plătească suma de 3.000 lei reclamantei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 300 lei cheltuieli de transport.Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată formulată de pârâta – reclamantă S******* S****. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2012.
Hotarare 3157/2012 din 13.12.2012Amână pronunţarea la data de 13 decembrie 2013.
Amână pronunţarea la data de 06 decembrie 2012.
-pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiză
-pentru discutarea obiecţiunilor la raportul de expertiză
-pentru lipsa raportului de expertiză
-pentru refacerea raportului de expertiză
pentru a se efectua adresă către expert
nr.19 : Constată că de pe urma defunctei S. V. , decedată la data de 13.11.1991, cu ultimul domiciliu în Roşiorii de Vede, prin certificatul de moştenitor nr.414 din 31.07.1995 emis de fostul Notariatul de Stat Local Roşiorii de Vede , rectificat prin Încheierea de rectificare nr.5/29.02.2012 a Biroul Notarului Public Tamara Morcov, au rămas ca moştenitori legali, în calitate de descendenţi, C. M.-D., cu o cotă de 1 şi S. M. (decedat la 18.10.2009) cu o cotă de 1, ce este culeasă de moştenitoarele S. S.(soţie supravieţuitoare) împreună cu S. F. - D. fiică). Constată că bunul supus împărţeli este imobilul situat în Roşiorii de Vede, str. Carpaţi, nr.43, judeţul Teleorman, compus din teren în suprafaţă de 584 mp din acte, respectiv Decizia nr.404 din 11 oct.1991 (din măsurători 588 mp), având nr. cadastral 2751, conform extrasului CF; clădire cu destinaţia de locuinţă, compusă din 3 camere, 2 holuri, o bucătărie cu suprafaţa de 97 mp, cu nr. cadastral 2751 – C1; o magazie în suprafaţă de 15 mp – C2 şi o bucătărie de vară cu suprafaţa de 37 mp – C3. Constată că pârâta S. S., în timpul căsătoriei cu SS.M.,au efectuat îmbunătăţiri la imobilul supus împărţelii şi care vor fi excluse de la împărţire. Îmbunătăţirile efectuate sunt următoarele: - racord canal, canalizare şi scurgere de la baie şi bucătărie; branşare racord; instalaţie de utilizare gaze; realizare instalaţie de încălzire centralizată în toată casa; montat uşă metalică la intrarea principală ; placat cu parchet melaminat hol interior; la bucătărie refăcut tavanul în totalitate, placarea cu parchet a podelei, faianţă; la holul mic – placat cu gresie, refăcut tavanul, schimbat şi montat uşă de acces, schimbat fereastra; realizat baie cu toate dotările ; lucrări de refacere a tavanelor, îndreptarea pereţilor cu uroglet, zugrăvit cu vopsea lavabilă. În vederea formării loturilor dispune efectuarea unei expertize construcţii şi numeşte expert pe Sandu Nelu, cu domiciliul în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman. Fixează onorariu expert în sumă de 800 lei ce va fi achitat de reclamantă – 400 lei şi de pârâte – 400 lei. Fixează termen fond la 5 iulie 2012 şi dispune citarea părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Dată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2012.
la data de 14 iunie 2012.
la 7 iunie 2012.
pentru administrarea de probe
pentru administrarea de probatorii
Admite cererea privind ajutorul public judiciar formulată de pârâta - reclamantă S.S. în dosarul civil nr. 4713/292/2011,în parte. Dispune reducerea cu 50 % a cuantumului taxei judiciare de timbru stabilită la suma de 1311 lei pentru cererea reconvenţională, respectiv suma de 655 lei.Respinge ca prematur formulată cererea de ajutor public judiciar pentru onorariul expertului. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.Dată în camera de consiliu, astăzi 12 aprilie 2012.
Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar
-pentru a se lua la cunoştinţă de cererea reconvenţională şi întâmpinare
- pentru timbrarea cererilor şi pentru a se soluţiona cererea de scutire taxă judiciară de tinbru
-pentru a se formula cerere reconvenţională
-pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauza de faţă
-procedură nelegal îndeplinită cu pârâta S******* F**** D***, întrucât nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta
-pune în vedere reclamantei să-şi precizeze acţiunea în sensul dacă înţelege să solicite contravaloarea sobelor şi a unor îmbunătăţiri
-pentru a da posibilitate pârâtelor să-şi angajeze un apărător