Dosar 4717/94/2011 din 02.05.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4717/94/2011
Data dosar:
02.05.2011
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Cameră Preliminară/Fond-amânare pr.
  • Soluţionare

    În temeiul art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002cu aplic. art. 320 ind. 1 C.P.P. condamnă pe T**** C******* la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2011.

    Hotarare 326/2011 din 10.06.2011
  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Cameră Preliminară/Fond-amânare pr.
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 01.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Cameră Preliminară/Fond-amânare pr.
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 25.05.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amână pronunţarea

Flux dosar


Actualizare GRPD