P******** D* P* L**** J********** F******
RecurentU***** M*****
Recurent InculpatS* B***** S*
Intimat Parte vătămată - Parte civilădec. pen. 406/R Admite recursurile declarate de P******** D* P* L**** J********** F****** şi inculpatul U***** M***** şi în consecinţă. Casează în parte sentinţa penală nr. 1790/19.10.2011 a Judecătoriei Focşani şi în rejudecare. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare. Majorează termenul de încercare al suspendării executării condiţionate a pedepsei principale şi a pedepsei accesorii de la 4 ani la 5 ani. Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care inculpatul U***** M***** a fost obligat către partea civilă S* B***** S* Suceava de la suma de 10.151,64 lei la suma de 7.020,33 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentelor recursuri rămân în sarcina statului. Suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs – avocat Ţifrea Sorina, va fi virată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.03.2012.
la cererea recurentului inculpat aflat în imposibilitate de a se prezenta în instanţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile
lipsa apărătorului desemnat din oficiu