P***** E************ a** A***** E****
ReclamantP***** G*******
PârâtD****** A**
PârâtDispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1064/19.03.2012, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în dosar nr. 4777/223/2011, în cauza civilă formulata de reclamanta PĂNOIU ELEONORA, domiciliată în com. Orleşti, sat Orleşti, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâţii P***** G*******, domiciliat în com. Orleşti, sat Orleşti, jud. Vâlcea şi D****** A**, domiciliata in Com. Orleşti, sat Procopoaia, jud. Vâlcea, în sensul că se menţionează că „Obligă pe pârâţii P***** G******* şi D****** A** la plata a câte 261,09 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat cu titlu ajutor public judiciar - taxă judiciară de timbru - încuviinţat reclamantei PĂNOIU ELEONORA”. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 02.10.2015Ia act de convenţia părţilor consemnată în " Tranzacţie"pe care o consfiinţeşte. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.03.2012.
Hotarare 1064/2012 din 19.03.2012Repunerea cauzei pe rol în vederea suplimentarii probatoriului. - Citarea părţilor. - Amână cauza la data de 19.03.2012
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20 februarie 2012, ora, 8:30, C.4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Amână cauza la data de 23 ianuarie 2012.