L******* G*******
IntimatDISPUNE: Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva încheierii de şedinţă din data de 12/22.01.2011 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul penal nr.1974/197/2011, pe care o casează în parte, numai sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art 146 alin 11/1 Cod Procedură penală şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 146 alin 11/1 Cod procedură penală instituie faţă de inculpatul L******* G*******, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.01.2011 şi până la data de 25.02.2011. În temeiul art 145/1 raportat la art 145 alin 1 indice 1 şi alin 1 indice 2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului Ligurar Gheorghe să respecte următoarele obligaţii sub sancţiunea înlocuirii acestei măsuri cu măsura arestării preventive: -să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, -să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ori de câte ori este chemat, -să nu îşi schimbe locuinţa fără înştiinţarea instanţei care a dispus măsura, -să nu deţină să nu folosească, să nu poarte nici o categorie de arme. - să nu intre în legătură direct sau prin persoane interpuse cu părţile vătămate Grancea Cosmin Ionuţ şi Făţan Adrian Vasile şi cu familiile acestora. În temeiul art. 145 alin 2 indice 2 raportat la alin 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului L******* G******* că încălcarea cu rea credinţă a măsurilor luate şi a obligaţiilor impuse atrage luarea măsurii arestării preventive. Desemnează cu supravegherea inculpatului L******* G******* pe toată durata luării prezentei măsuri – Postul de Poliţie Crizbav. Menţine soluţia de respingere a propunerii de arestare preventivă din încheierea recurată şi celelalte dispoziţii ale acesteia. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 de lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.01.2011.
Incheiere masuri preventive faza de UP 4/R din 27.01.2011