C***** S** - C******
IntimatO****** C*********
PetentAdmite cererea de repunere în termen. Admite în parte plângerea formulată de petentul O****** C*********, domiciliat în com. Berislăveşti, sat Robaia, jud.Vâlcea, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ROV nr.0014032/21.12.2010 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. S.A. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată petentului prin procesul verbal seria ROV nr.0014032/21.12.2010 cu sancţiunea „avertisment” şi înlătură măsura obligării acestuia la plata tarifului de despăgubire. Cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţa publică azi 03.10.2012.
acordă termen la data de 03.10 2012, în vederea audierii martorului
Amână judecarea cauzei la data de 19 septembrie 2012 pentru când pune în vedere petentului să facă dovada când i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie seria ROV nr.0014032/21.12.2010, iar intimatei i se va solicita prin adresă să precizeze data când i-a fost comunicat petentului procesul verbal de contravenţie contestat, având în vedere că se solicită repunerea în termenul legal de a formula plângere împotriva acestuia.
Acordă termen de judecată la data de 20 iunie 2012, pentru a da posibilitate petentului să împuternicească pe soţia sa în vederea reprezentării.
Amână judecarea cauzei la data de 23 mai 2012, pentru ca petentul să comunice la dosar dovezile pe care îşi întemeiază cererea de repunere în termenul legal de a formula plângere.