C**** I****
Intimat ReclamantS* S******** S****** R****** S**
Recurent PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul C**** I**** în contradictoriu cu intimata S* S******** S****** R****** S** Bucureşti şi în consecinţă: Modifică în parte decizia nr. 6227 din 08.09.2011 emisă de intimata S* S******** S****** R****** S** Bucureşti, în sensul că înlocuieşte sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al contestatorului prevăzută de art. 248 alin.1 lit. e din codul muncii, cu sancţiunea reducerii salariului de bază al contestatorului cu 10% pentru o lună, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 lit. c Codul muncii. Obligă intimata să plătească contestatorului drepturile salariale aferente perioadei cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi reîncadrarea efectivă, drepturi salariale indexate, majorate şi reactualizate care se plătesc avându-se în vedere noua sancţiune aplicată. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltueililor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2012. Preşedinte, Asistenţi judiciari,
s-a încuviinţat cererea reclamantului. s-a acordat termen pentru comunicarea întâmpinării şi a înscrisurilor anexe.