B*** I*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S* - B***
IntimatRespinge plângerea formulată de petenta BÎCĂ IONELA împotriva procesului verbal seria CC nr. 8587850 încheiat la 11.03.2011 de către intimata INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ, SERVICIUL RUTIER, BIROUL DRUMURI NAŢIONALE ŞI EUROPENE. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 octombrie 2011.
Pune în vedere petentei prin apărător să depună în original procesul verbal contestat. Apreciază că nu se impune comunicarea cererii completatoare a plângerii către intimat, respingând cererea de amânare a cauzei pentru acest motiv. Încuviinţează în parte, în condiţiile disp art 167 Cod pr civ., probatoriul solicitat de petentă prin apărător, respectiv proba cu înscrisurile ataşate cauzei şi proba testimonială, limitând numărul martorilor la unul, respectiv Iosif Maria, luând act că se obligă să o înfăţişeze necitată în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată, încuviinţând şi intimat proba cu înscrisuri solicitată prin întâmpinare, constatând ca fiind concludente, pertinente şi utile. Amână judecata cauzei la 27.10.2011. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2011.
Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.09.2011, C13A civil, sala 3, ora 13. Apreciază întemeiată cererea petentei care urmează a fi admisă. Se citează părţile, respectiv petenta cu copie de pe întâmpinare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2011