L******** M*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În baza art. 195 C.pr.penală, îndreaptă eroarea materială strecurată in minuta şi în dispozitivul Sentinţei Penale nr. 247/15.07.2011, pronunţată în dosarul nr. 4866/1748/2011, cu privire la prenumele inculpatului, în sensul că acesta se numeşte L******** M*****, şi nu LEORDEANU MIHAI, cum în mod eronat s-a consemnat. In baza prezentei încheieri vor fi efectuate menţiunile corespunzătoare. Pronunţată in şedinţa publica, azi, 27.07.2011.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin 7 C.p.p., condamnă inculpatul LEORDEANU MIHAI la pedeapsa de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare pe o durata de 3(trei) ani şi 6 (şase) luni, termen de incercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen. In baza art.359 C.pr.pen.atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art.83 C.pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 C.penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal. În baza art. 71 alin.5 C.penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal pe durata suspendării condiţionate a executarii pedepsei inchisorii. În baza art.189 C.pr.penala, onorariul avocatului din oficiu Diţu Emilia, în cuantum de 200 lei, conform împuternicirii nr. 024791/07.07.2011, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bucureşti. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţă publică azi, 15.07.2011.
Hotarare 247/2011 din 15.07.2011