O** V******
Recurent ReclamantŞ***** G******* I*** M***
Intimat PârâtC******** L**** I*** M***
Intimat PârâtI********* P********* C****** I*** M***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta OV prin UJSLI B-ţa NN împotriva sentinţei civile nr. 505/F din 21.03.2011 a Tribunalului BN pronunţată în dosar nr. 486/112/2011 pe care o modifică în tot în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Şc Gen, IM şi Inst. Prim. com. IM şi în consecinţă: Obligă pârâta Şc. gen. IM să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre îndemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 cuvenită acesteia, fără aplicarea diminuării de 25 % prevăzută de Legea nr. 118/2010 şi cea efectiv plătită. Ibligă pârâţii Cons. loc. Im şi Inst. Prim. com. IM să aloce fondurile necesare plăţii acestei diferenţe de îndemnizaţie către reclamantă. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 septembrie 2011