B***** V******* C*********
Condamnat RecurentAdmite cererea de contopire formulată de condamnatul BANIŢĂ VELOVICI C-TIN. Constată că faptele pentru care a fost condamnat petentul prin: - s.p. 150/2010 a Judecătoriei Bîrlad, definitivă la 12.10.2010, prin nerecurare - s.p. 627/2011 a Judecătoriei Braşov, definitivă la 18.04.2011, prin nerecurare, sunt concurente. În baza art. 449 Cod procedură penală descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a teza a II-a, b, c C.p., aplicată petentului BANIŢĂ VELOVICI C-TIN prin sentinţa penală 150/2010 a Judecătoriei Bîrlad, definitivă la 12.10.2010, prin nerecurare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: I.pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a teza a II-a, b, c C.p, a)– 2 ani închisoare şi 6 luni interzicerea drepturilor prev. în art. 64 a, b, c C.p., aplicată prin s.p. 1693/ 2008 a Judecătoriei Iaşi, def. la 28.04.2009 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C.p., rap. la art.9 lit.c lg.241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. b)-8 luni închisoare, aplicată prin s.p. 1693/ 2008 a Judecătoriei Iaşi, def. la 28.04.2009 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.290 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. c)- 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 lit.b lg.241/2005, cu ref. la art.13 din lg.87/1994, art.13 C.p., art.43 C.p., art. 41 alin. 2 C.p. d) – 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4o din lg 82/1991 rap. la art. 289 C.p. cu aplicarea art.41 alin. 2 C.p., art. 13 şi 43 C.p. e)- sporul de 4 luni, aplicat prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pe care îl înlătură temporar II.pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a teza a II-a, b,c C.p, - a)- 1 an închisoare, aplicată prin s.p. 1089/2006 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 27.06.2006, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. - b)- 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. 1089/2006 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 27.06.2006, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. - c)- 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. 1405/2004 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 15.12.2005, prin d.p. 808 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 40 lg.82/1991 rap. la art. 289 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 13 C.p. - d) – 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 b,c C.p, aplicată prin s.p. 1405/2004 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 15.12.2005, prin d.p. 808 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 lg.87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 13 C.p. - e) – 1 an închisoare, aplicată prin s.p. 150 2010 a Judecătoriei Bîrlad, definitivă la 12.10.2010, prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 alin. 1 pct. 2 lg.31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi 37 lit. a C.p. În baza art. 449 Cod procedură penală descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a b,c C.p. aplicată petentului BANIŢĂ VELOVICI C-TIN prin sentinţa penală s.p. 627/2011 a Judecătoriei Braşov, definitivă la 18.04.2011, prin nerecurare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: III. a)- 6 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. b, c C.p., aplicată prin s.p.627/2011 a Judecătoriei Braşov, definitivă la 18.04.2011, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3 C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. b) 2 ani închisoare şi 6 luni interzicerea drepturilor prev. în art. 64 a, b, c C.p., aplicată prin s.p. 1693/ 2008 a Judecătoriei Iaşi, def. la 28.04.2009 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C.p., rap. la art.9 lit.c lg.241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. c) 8 luni închisoare, aplicată prin s.p. 1693/ 2008 a Judecătoriei Iaşi, def. la 28.04.2009 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.290 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. d) 1 an închisoare, aplicată prin s.p. 1089/2006 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 27.06.2006, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. e) 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. 1089/2006 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 27.06.2006, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. f) 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4o din lg 82/1991 rap. la art. 289 C.p. cu aplicarea art.41 alin. 2 C.p., art. 13 şi 43 C.p. g) 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 4o din lg 82/1991 rap. la art. 289 C.p. cu aplicarea art.41 alin. 2 C.p., art. 13 şi 43 C.p. h) sporul de 4 luni aplicat aplicat prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi, pe care îl înlătură temporar Constată că prin s.p. 413/02.09.2008 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin d.p. 216/R/14.05.2009 a Tribunalului Vaslui s-a revocat suspendarea sub supraveghere şi s-a dispus executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate prin s.p. 85/2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi. Menţine anularea susoendării condiţionate a executării pedepselor de 2 ani închisoare stabilită prin s.p. 1405/29.10.2004 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 15.12.2005, prin d.p. 808 a Curţii de Apel Iaşi şi 1an închisoare stabilită prin s.p. 85/ 2007 a Judecătoriei Bîrlad, def. la 08.11.2007 prin d.p. 788 a Curţii de Apel Iaşi ş a pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin s.p. 1693/ 2008 a Judecătoriei Iaşi, def. la 28.04.2009 prin nerecurare, anulare dispusă prin s.p. 150/2010 a Judecătoriei Bîrlad, definitivă la 12.10.2010, prin d.p. 197/A/22.09.2010. În baza art. 449 C.p.p., art. 36 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. a) Cod penal , art. 34 lit. b) Cod penal, art. 35 alin. 2 C.p., art. 39 alin. 1 C.p., contopeşte pedepsele rezultate de la pct. I lit. a-d, de la pct. II lit.a-e, de la pct. III lit. a-g, petentul-condamnat BANIŢĂ VELOVICI C-TIN, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a, b,c C.p, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. în art. 64 lit.a, b,c C.p. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 lit.a,b,c C.p. În baza art. 36 al. 3 Cod penal deduce din pedeapsa astfel rezultată perioada deja executată de la 03.08.2009 la zi . Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 187 din 2010 emis de Judecătoria Bîrlad în baza sentinţei penale nr. 150/2010 pronunţată de Judecătoria Bîrlad şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 923/2011 emis de Judecătoria Braşov în baza sentinţei penale nr. 627/2011 pronunţată de Judecătoria Braşov, precum şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul-condamnat BANIŢĂ VELOVICI C-TIN şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2011.
Amână pronunţarea la 18.11.2011.
Amână pronunţarea la 11.11.2011.
ataşat sentinţe penale cf. cazierului.
amână cauza la 6.10.2011 - pentru rezolvarea s.p. de la Braşov
Amână cauza în vederea administrării probatoriilor. Trimiterea cauzei la judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie în vederea repartizării ciclice a dosarului potrivit art. 99 pct.1 din Regulamentul de Ordine Interioară