M**** A**** F**** M*******
ContestatorS* B***** S* S******
IntimatRespinge contestaţia la executare, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile e la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică, azi,16 noiembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 16 noiembrie 2011.Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 noiembrie 2011.
Acordă termenul solicitat de apărătorul contestatoarei. Se va emite adresă către Arhiva Judecătoriei Suceava pentru a ne înainta spre consultare dosarul nr. 3018/314/2011, având ca obiect încuviinţare executare silită.
Redistribuie cauza spre competentă soluţionare completului C4. Se va reveni cu adresă către Biroul Executorului Judecătoresc „Mustea Marcel-Mihai” în sensul filei 21 dosar, în vederea înaintării copiei certificate a dosarului de executare nr. 51/2011 până la următorul termen de judecată. Notă: Nu s-a revenit cu adresă către Biroul Executorului Judecătoresc” Mustea Marcel Mihai”, întrucât după terminarea şedinţei de judecată reprezentatul serviciului registratură din cadrul Judecătoriei Suceava a depus copia certificată a dosarului de executare nr. 51/2011.
Acordă termenul solicitat de apărătorul contestatoarei pentru studierea întâmpinării. Pune în vedere domnului avocat Oniga George Adrian să facă dovada calităţii de reprezentant pentru contestatoare la data redactării cererii, respectiv 13 mai 2011, având în vedere împrejurarea că, împuternicirea avocaţială datează din 19.08.2011. Se va emite adresă către B.E.J. Mustea Marcel-Mihai pentru a înainta, în copie, dosarul de executare nr. 51/2011. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2011, ora 08:30, complet civil vacanţă, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă. Dată în şedinţa publică, azi, 23 august 2011.