C***** A* A********
Petent Condamnatprin sentinţa penală nr. 369 din 05 iulie 2011. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul-petent COVACI ALEXANDRU (...) privind întreruperea executării pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 141/2003 a Tribunalului Maramureş. În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului 160 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către D-na avocat Buzgău Dana, potrivit delegaţiei nr. 1676/01.06.2011. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.07.2011
având în vedere lipsa anchetei sociale dispuse a se efectua în cauză, amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 05.07.2011.
încuviinţează cererea în probaţiune privind efectuarea unei anchete sociale la domiciliul indicat de petent, motiv pentru care amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 21 iunie 2011