B******** V******
Petent EXPERTT**** E*** - M****
Apelant ReclamantM**** A**********
Apelant ReclamantS* I********** S*** A
Intimat PârâtI********** S** C* S**** A*** L* S** V****** D**** Ş* A********
Apelant PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii de investire cu formulă executorie a deciziei nr.89/16 octombrie 2012, în favoarea Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunţată azi, 10 decembrie 2012, în şedinţă publică.
Evocând fondul ca urmare a deciziei nr.99/11.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a anulat sentinţa nr.349/21.04.2011 a Tribunalului Prahova, admite în parte acţiunea principală în rezoluţiune contract şi daune formulată de reclamanţii pârâţi. Dispune rezoluţiunea contractului de cooperare şi promisoriu de vânzare cumpărare încheiat între părţi la data de 30 ianuarie 2007 şi obligă pârâta reclamantă Italcementi SPA să plătească reclamanţilor pârâţi Tufan Emil Mihai şi Anastasescu Mihai suma de 1480112 Euro cu titlu de daune interese, precum şi suma de 991083 lei cheltuieli de judecată, de la ambele instanţe, fond şi apel. Respinge ca nefondată reconvenţionala formulată de pârâta reclamantă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale cuprinse în considerentele încheierii din 08 august 2012 în sensul că se reţine şi invocarea apărării reclamanţilor pârâţi, în subsidiar faţă de excepţia tardivităţii depunerii precizării de acţiune din 19 iunie 2012, în baza art.103 şi art.108 alin.3 Cod procedură civilă - decăderea SC Ialciment SA din dreptul de a invoca excepţia tardivităţii modificării de acţiune. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
Pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise şi totodată, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea.
Pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile făcute de ambele părţi la raportul de expertiză completarea .
Pentru a se răspunde obiecţiunilor formulate la rapoartele de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 18.09.2012,sala 3. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.08.2012.
Respinge excepţia inadmisibilităţii şi a tardivităţii invocate de apelanţii-reclamanţi. Respinge ca nefondată cererea de recuzare a expertului tehnic B******** V******. Cu recurs odată cu fondul apelului. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3.07.2012.
Pentru a da posibilitate expertilor să formuleze răspuns la obiectiunile depuse de părţi la acest termen .
pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi a se soluţiona cererea de recuzare.
Faţă de lipsa rapoartelor de expertiză încuviinţate a fi efectuate în cauză, acordă un nou termen de judecată la data 19 iunie 2012, sala 3.
Amana judecarea cauzei la data de 24 aprilie 2012, sala 3 - in vederea efectuarii si depunerii rapoartelor de expertiza incuviintate in cauza.
Amana judecarea cauzei la data de 28 februarie 2012, sala 3 - in vederea efectuarii si depunerii rapoartelor de expertiza incuviintate in cauza.
Ia act că s-au depus dovezile de achitare a onorariului de expert şi numeşte experţii consilieri solicitaţi de către cele două apelante. Amână cauza la 17 ianuarie 2012, sala 3, ora 12,00
Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2011, sala 3, pentru efectuarea expertizei şi la 13 decembrie 2011, sala 3, termen de control.
Amana judecarea cauzei la data de 29 noiembrie 2011, sala 3, ora 12 -in vederea solicitarii de liste experti .
Incheiere Camera de Consiliu : Admite cererea (de abtinere). Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica, azi 7.11.2011.
Admite apelurile. Desfiinteaza sentinta atacata si fixeaza termen pentru evocarea fondului la data de 8 noiembrie 2011, cand se vor cita partile, pentru ambele apeluri, prin retinere la instanta de apel. Cu recurs odata cu fondul.
Avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a permite partilor sa depuna concluzii scrise detaliate, amana pronuntarea la data de 11 octombrie 2011.