I****** M****
Recurent ReclamantG***** E****
Intimat PârâtG***** M***** I***
Intimat PârâtRespinge cererea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 1000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2011.
Se va efectua adresă către reclamantă prin care i se va pune în vedere să precizeze dacă înţelege să solicite suplimentarea probatoriului în sensul administrării probei cu martori în dovedirea situaţiei de fapt relevate în acţiune. Amână judecarea cauzei la data de 25 octombrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta, pârâţii primind termen în cunoştinţă prin apărător, conform art. 153 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 octombrie.2011.
Redistribuie cauza spre competentă soluţionare completului C.10.
Se va comunica duplicatul întâmpinării către reclamantă, căreia i se va face adresă să depună la dosar timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancţiunea anulării cererii, şi hotărârea nr. 1442/11 martie 2011 cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, sau un certificat de grefă de la Tribunalul Suceava din care să rezulte că este înregistrat recursul împotriva acestei hotărâri şi termenul de judecată acordat. Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2011, ora 08:30, complet civil vacanţă, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta, pârâţii primind termen în cunoştinţă prin apărător, conform art. 153 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.08.2011.